Lăsaţi un comentariu aici!

… spune, dacă ai ceva interesant de spus! Dacă nu, nu. Cred că ştii proverbul: „Dacă tăceai, filosof rămâneai”…

Anunțuri

14 comments on “Lăsaţi un comentariu aici!

  1. Domnule G. David Toma,
    am citit cu interes (aproximativ) tot ce ati postat pana acum. Motivul pentru care va las acest comentariu aici (pe care ulterior il veti sterge) este urmatorul: numele meu, (Livia) Georgescu, apare in acest context “Nu ştiu de ce, dar mă tot gândesc la faptul că aţi putea să fiţi una de care am dat pe „Cleopatra”. Şi care tocmai fusese acuzată de plagiat. I-aş spune numele, dar nu mi-l mai amintesc. Georgescu, parcă, îi era prenumele”. Acest articol este scris de domnia voastra ca si blog / comentariu publicat in Negru pe Alb, cu dedicatie speciala pentru doamna Alina Serban. Va asigur ca gresiti si de aceasta data, indraznind sa asociati numele meu de oricare alt nume, in cazul de fata cu al acestei doamne. Alta data l-ati asociat numelui unui alt personaj, insa nu-i pomenesc numele. Sper ca va amintiti, desigur, de ultima discutie pe chat-ul unui cunoscut site literar, cand ati indraznit cu nonsalanta sa-mi dati o TEMA dupa care eu sa scriu, doar pentru a (va) demonstra ca eu mi-am scris si ca eu imi scriu prozele, umilinta pe care niciodata nu o voi uita. Atunci nu a fost vina mea pentru acuzatia de plagiere. Eu nu mi-am furat textele, ci altcineva a avut probabil nevoie de ele. Cu siguranta ca ati negandit: . Pentru dumneavoastra am scris atunci “Zidul ultimului Mag”. Va este dedicata aceasta proza, domnule G David Toma si, daca o veti citi, veti regasi tema oferita la momentul de atunci (si anume, al unicului supravietuitor, etc.). Atat am reusit sa scriu atunci. Pentru mai multe detalii despre orice, va ofer adresa mea de e-mail lyvigeor1313@yahoo.com.
    Cu admiratie, Livia Georgescu…


  2. … stimată doamnă Livia,
    dvs. sunteţi dulcica din pozele alea mişto? Şi ne mai împărtăşiţi taina asta mare cum că sunteţi din Galaţi. Interesant oraş! Când eram în a mea trecută vreme de băiet fercheş, cu sângele clocotind în mine, m-am drăgălit cu o gagică de la Galaţi. Ce timpuri de neuitat, stimată doamnă! Câtă frumuseţe în trăiri pline de dragoste platonică, naivităţi şi poezie! Fetişoara era ţărancă din aceea sănătoasă, cuminte, nurlie şi plină de fragezime, aidoma florii abia dezbobocite, în dimineaţa înrourată. Venea la piaţă cu roşii, castraveţi, ardei, pepeni şi alte chestii, că provenea dintr-o familie de oameni foarte gospodari, în spiritul acelor medii rurale de la periferia Galaţiului, gen Corod, Matca etc. Conducea ARO cu remorcă, lucru ce, în România şi vizavi de prostia generală şi prejudecăţile existente încă în ţară, însemna mult. Apoi m-a anunţat că se va duce la facultate, iar eu m-am întristat. Ştiţi de ce? Aveam convingerea că ruperea de mediul în care trăise până atunci, o va pierde. Fapt, din păcate, ce s-a şi întâmplat. Nu a ajuns mai deşteaptă de cum era – n-avea cum – şcoala în general nu face pe nimeni mai grozav decât l-a lăsat natura. Dar s-a artificializat. Capul i s-a umplut cu gărgăuni, şi căutări de cai verzi pe pereţi. Sunt înstrăinări de ei înşişi, spre care se duc oamenii, de dragul unor confuze himere, cam cum văd şi la dvs., de exemplu, dacă e să mă prevalez de preocupările pe care le tot etalaţi în unele scrieri, şi în care bateţi mai vechea cărare umblată deja de alţii, fără ca aceasta să dea roade adevărate. La spiritualisme, mă refer. Dar, vedeţi? Înainte de a porni să meargă pe sârmă, oamenii nu se întreabă, nici nu-şi doresc răspunsul sincer la întrebarea:
    – Oare am eu capacitatea de a-mi menţine echilibrul necesar întreprinderii la care mă dedau?
    Astfel că, în loc de realizări de atins cu mână, oamenii se autoînşeală, se alienează de propria lor realitate, de realitatea înconjurătoare. Pentru-a fi vânaţi de tulburările ce-i învălurează, ei nemaifăcând alt lucru decât să bată pasul pe loc, în oscilaţiile la care sunt forţaţi de veşnicul teatru jucat.
    Viaţa, stimată doamnă Livia, este chestia cea mai simplă, dar şi chestia făcută să fie cea mai complicată. Cred că adevărul rămâne acesta: oamenii nu ştiu ce vor. Doar vânează. Şi-mi pare a nu exista nici măcar bănuiala că, în realitate, noi suntem vânaţi de propriile noastre lipse în a observa pierderile din fundamentul lucrurilor numite de noi câştiguri.
    Revenind acum la comentariul dvs., care, iată, mi-a dat prilej de a-mi revedea parte din trecut, astfel să alunec puţin în cugetări asupra vieţii, eu v-aş întreba:
    – Dvs. ştiţi ce vreţi?
    Indiferent de răspunsul la care ajungeţi, ceea ce vreţi dvs. nu are legătură cu umila-mi persoană. Faptul că am spus una şi alta, ei!, nu era că trebuia să mă uit în stânga şi-n dreapta, mult şi cu repezite mişcări, pentru ca să-mi rostesc cuvântul în şoaptă, ca pe vremea bancurilor neagreate de regim. Lumea vorbeşte. Sper să nu pretindeţi că veţi pune lacăt gurii lumii. Vorbele vin şi trec, acela sigur de adevărul pe care-l deţine, înţelege efemeritatea şi superficialitate oamenilor. Nu scrie nicăieri că eu sau altcineva nu am putea să greşim. Iar prozuţa de care faceţi atâta caz, nu e de nimica, şi, oricum, staţi liniştită: nu mi se freacă deloc de faptul că ar fi dedicată mie, nici de admiraţiile dvs. mai mult sau mai puţin sincere. Adresa mail oferită nu mă interesează, eu neavând chef de a face discuţii inutile cu oricine care se piteşte după vreo poză frumos desenată. Aş crede, mai degrabă, că sunteţi un bărbat… Da’ ce-mi bat capu’! „E democraţie”, nu?
    Am observat, cu coada ochiului, că cele trei poze ale cadânei de pe „Cleopatra”, au fost postate taman ieri, iar eu nu cred în coincidenţe. Numele de Vasile, vă spune ceva? Cum care Vasile? Păi, Vasile şi atât!… Dar care scrie poezie despre Doamne, Doamne, şi-a aflat că eu public „poezile la lume” (de parcă aş avea faţă de ziar!)

  3. Domnule G. David Toma,
    Va voi raspunde pe rand si va rog sa luati in considerare din tot ceea ce va scriu eu doar ceea ce va este absolut necesar pentru intelegerea domniei voastre.

    1. Motivul pentru care v-am scris primul comentariu a fost acela al atentionarii: nu era nevoie sa folositi numele meu intr-un context in care eu nu-mi aveam locul. Nu se cuvenea. Nu cred ca am gresit cu nimic daca am reactionat scriindu-va, din momentul ce am gasit acele cuvinte care faceau referire la mine. Odinioara am convenit de comun acord ca niciodata nu ne vom mai intersecta. Asta presupunea sa nu mai pomeniti numele meu in public niciodata. Insa nu v-ati tinut promisiunea. De asta v-am scris, sa va aduc aminte si, pe viitor, sa nu cautati sa minimalizati gesturile si cuvintele posibile la adresa mea. Sa stiti ca ma deranjeaza… Acum, stiind asta, poate ca pe viitor veti fi mai atent.

    2. Nu este treaba d-voastra cum sunt pozele mele si in ce mod si cand am indraznit sa le postez eu. Imi apartin si le-am postat pentru ca asa am simtit. Iubesc Galatiul, asta ca sa stiti (si nu ma intereseaza nimic din povestile despre tineretea d-voastra, de cand erati “baiet ferches”, etc, etc).

    3. Da, stiu ce vreau in legatura cu tot din viata mea. Stiu ce VREAU si cu tine, David Toma: sa NU mai folosesti niciodata numele meu in absolut niciun context! Comentariul meu prim a avut aceasta menire, de a te ruga sa nu mai scrii sau pronunti, nici macar sa gandesti la / de mine si / sau la numele Livia Georgescu. Ti-am oferit adresa mea de mail pentru ca sa poti sa afli ceea ce iti doresti, in cazul in care ai vreo curiozitate in legatura cu mine. Sau sa fi purtat aceasta discutie in privat. In felul acesta ai fi renuntat la afirmatiile gratuite si nedrepte / neadevarate despre mine si “democratia” ne-ar fi iesit din cap, si mie si tie. Tot ce iti doresti sa afli despre mine, poti afla direct de la mine. Fara altfel de surse, fara intermediari, fara barfe, fara “sa-ti bati capu’” despre cine sunt eu.

    4. Indiferent de cum aveti impresia ca ar fi proza mea, este A MEA. Nu indraznesc a pronunta cuvantul pe care l-ati folosit d-voastra, insa v-am adus la cunostinta ca mi-ati IMPUS o TEMA dupa care eu sa scriu. Si am scris. De asta am zis ca proza Zidul ultimului Mag va este “dedicata”, pentru ca a fost scrisa la COMANDA, dupa cum ati cerut d-voastra. A fost scrisa gandind la d-voastra si pentru d-voastra. Umilitor, ar indrazni sa gandeasca altii… Eu insa am gandit altfel.

    5. Admiratia mea este sincera, insa nu gratuita si nu pentru oricine. Ca atare, indiferent de pozitia d-voastra miserupista, eu imi pastrez motivul admiratiei mele pentru cei pe care ii admir cu adevarat. Admiratia este un dar gratuit din partea mea. Este ceea ce simt eu.

    6. Da, cunosc doi scriitori cu numele de Vasile, si doar pe unul il admir pentru ceea ce scrie, pentru numele lui de POET. Depinde la cine v-ati gandit si ce anume ati vrut sa insinuati prin tot ce ati scris.

    Cu respect, domnule…


  4. … stimată mai mult sau mai puţin reală doamnă Livia,
    chiar sunteţi obraznică. Lucru, la o adică, peste care aş trece, dacă n-aţi scrie atât de mult, pentru a spune ceea ce era de spus în doar câteva propoziţii. Îmi pare că nu aţi abservat înscrisul din josul comentariilor, care îndeamnă la a gândi întâi, ca numai după aceasta să fie scris cuvântul. Îmi pierd timpul şi răbdarea cu însăilări din astea cumuluri de mărunţişuri, de parcă am fi două ţaţe la piaţă, certându-se, gata, gata să se păruiască pentru te miri ce. Culmea e că, pe un ton autoritar şi sentenţios, mă mai şi rugaţi să iau în considerare doar ceea ce îmi este necesar înţelegerii… N-am chef, stimată doamnă, de analize ale flecărelii dvs., spre a vedea, din acestea, dacă şi ce ar fi necesar propriei mele înţelegeri. Ştiţi de ce? Nu din suficienţă. Ci, pur şi simplu cauză a realităţii că vorbiţi de gloabă. Noi doi ştim foarte bine că dvs. eraţi acea Alina Şerban care a căscat gura cum nu trebuia. Ochiul meu, stimată doamnă, nu se înşeală în anumite chestii. Totuşi, dvs. vă este greu de crezut o chestie mică. Pe mine nu m-au supărat incidente de soiul Alinei Şerban. Nu m-am supărat şi nu mă supăr în general, ori de câte ori am avut/am de a face cu sclifosiţi şi ciudaţi, care mai de care mai încrezuţi, deşi majoritatea din cei de întâlnit pe internet sunt plăvani. Plăvănia mă amuză şi mă inspiră. A veni, însă, cu discursuri gen Rosarita din cleioasa telenovelă cutare, pozând în inocenta şi neajutorata victimă – ei!, asta mă supără. Sunt foarte ocupat, aşa că voi fi nevoit să vă las liorbăind de una singură, dacă mai veniţi cu chestii neinteresante. De vorbe multe şi goale, eu însumi sunt plin, şi-s plictisit de ele. Ca să le mai aud şi pe-ale altora, deja…
    Eu mă mândresc de faptul că sunt un om cu mintea şi scrisul liber, şi prefer aceasta situaţie, chiar dacă ea îmi aduce antipatie şi ură, ca să facă din mine un proscris. Voi folosi numele oricui, de fiecare dată când situaţia mi-o cere. Cel căruia i se pare chestia asta nelalocul ei, n-are decât să mă dea în judecată. Dvs. abuzaţi de întâmplarea că am avut cândva o discuţie în privat. Vedeţi? De aceea evit eu să ajung la discuţii, cu lumea, în privat. Tocmai pentru a nu avea de a face cu inşi sau inse ca dvs., care tot bat monedă pe chestia că „am convenit de acord comun” la nu ştiu ce. Adevărul fiind acesta că, de fapt, noi doi nu am convenit la nimic, stimată doamnă. Eraţi smiorcăită, bleagă precum o curcă plouată, în urma confruntărilor pe care dvs. le-aţi cauzat prin suporterismul faţă de acel Vasile Popovici, suporterism pe care dvs. l-aţi pretins ca fiind un drept, anume dreptul de a face critica criticilor aduse de alţii (acelui Vasile Popovici). Iar eu, deşi dvs. eraţi vinovatul în toată tevatura de pe „Cleopatra”, am manifestat sentimente omeneşti, lăsându-vă în pace, renunţând la nişte texte, ba, încă, şi promiţându-vă că nu vă voi mai critica niciodată şi nicăieri, sub condiţia ca nici dvs. să nu mai interveniţi în a suporteri pe cineva pe care-l critic. Acestea sunt faptele. De gargara dvs., în alt fel de cum s-au întâmplat lucrurile în realitate, sper că mă veţi scuti. Eu, unul, treaba respectivă o consider de multă vreme un subiect închis, inclusiv şi cu referire la acea Alina Şerban.
    Imi aduc aminte că apreciasem foarte mult o postare în proză pe care o considerasem poem în proză, vrednic de a sta ca şi criteriu de valoare pentru aşazişii poeţi moderni şi post/neopostmoderni (dacă nu mă înşel – lucrul acesta să se fi întâmplat în cazul altcuiva? Mi-e foarte greu să cred asta, eu, de obicei, având încă o destul de bună memorie a acelora pe care i-am citit şi i-am criticat într-un fel sau altul) Aţi avut atunci stima şi admiraţia mea (dacă memoria mea se adevereşte ca fiind bună). Pe care le-aţi distrus, ca să-mi aduceţi mare dezamăgire, căci unul pe care eu îl văd că scrie bine, chiar foarte bine, independent de faptul că-i mai ies şi rateuri, cum ar putea să partizaneze cu nonvaloarea? Oare este cu adevărat imposibil de crezut adevărul din proverbul care spune: „dacă mergi cu hoţ pe drum, hoţ te numeşti”! Nu veţi putea înţelege tristeţea pe care am avut-o văzând că acela căruia i-am acordat consideraţia mea, iată, nu a făcut notă discordantă în noianul acesta de mimare şi prefăcătorie. Iar eu nu voi putea niciodată să înţeleg de ce fuge un om după căruţa care n-are niciun chef să-l ia, fiind atât vizibil că peste tot dai de jupâni şi găştile lor, care nu au alt scop decât acela de a-şi face suporteri. Încercaţi să vedeţi lucrurile aşa cum le văd eu, şi veţi descoperi că nu aveţi nevoie de a mai intra în graţiile cuiva.

  5. Daca ar fi sa citez parerea despre tine a celor apropiati tie, si stii si tu ca este adevarat, aceasta ar fi:

    “medicamentele luate zilnic, exact dupa prescriptie, dar si insistenta permanenta a membrilor familiei tale de a primi asigurarile de rigoare, cum ca tu vei fi bine, au dat rod. In curand, tu vei putea fi un om normal, nu va mai trebui sa fii incuiat noaptea, separat, si sa speram ca nu vei mai sparge lucrurile si nu vei mai sfasia tapetul de pe pereti cu dintii si cu unghiile, nu vei mai fura mancarea din conservele cainelui si nu-ti vei mai baga nasul mirosind in capcana soarecelui, capcana pusa tot de tine pentru a prinde in cursa gandacii pe care ii tot urmaresti cu binoclul prin peretele apartamentului de vizavi, spunand ca aceia sunt soldatii francezi care au purtat batalii la Aisne si Champagne… Si ei (cei apropiati tie) stiu ca acum te incearca o crunta dezamagire. Simti cum sangele iti urca vertiginous tarandu-se pe gat, in obraji si pe tample, apoi coborand inapoi in inima si sufocandu-te. Senzatia este intensa, un amalgam difuz de lumini ce ti se amesteca in privire. Ei zic ca nu bautura este problema ta, ci faptul ca-ti place sa consumi un anumit tip de iarba, pe care Johannes de Rupescissa o numeste in Quintesenta sa Alunga-diavoli, astfel tu amagindu-te ca avea acces la secretul sarpelui Kundalini”.

    Eu stiu ca nu ai nevoie de te incurajari, insa sper sa nu te incerce tocmai acum dezamagirea pentru ce-ti voi marturisi: sunt de partea ta, cu aceeasi admiratie… Imi place numele tau, David Toma!

    Cu aceeasi admiratie…


  6. … ok. Dacă sunteţi de partea mea vă invit să-mi fiţi tovarăş pe acest site. Nu fac un secret din faptul că intenţia mea, la urma urmei, este aceea de a forma…, i-aş putea spune chiar „şcoală” de gândire, că, oricum, modul în care sunt văzute astăzi lucrurile, reprezintă pe de-a-ntregul o acută degenerare şi divagare de la sensurile fireşti ale multor chestiuni ce ţin de oameni şi societate în general. Mi-e gândul că pe parcurs se vor mai găsi şi alţii care să ni se alăture. Deşi aşteptările că acest lucru se va întâmpla, au un sorţi de izbândă destul de teoretic. Suflul ce animă majoritatea celor ce apar pe ici, pe colo, ca şi persoane având preocupări tangente gândirii/scrisului, ştim cu toţii cam în ce constă. Prin urmare, nu e deloc lucru straniu faptul că a fost/este imposibil să apară ceva care să-şi merite într-adevăr numele de şcoală de gândire/curent de manifestare culturală. Fapt ce, pe de altă parte, eu îl consider foarte realizabil, sub condiţia să existe persoane cum trebuie, care să mi se alăture.
    Sigur. Departe de mine ideea să fac din cei ce mi s-ar alătura, anexe care să-mi aducă mie mai ştiu eu ce chestiuni de interpretat ca fiind câştiguri proprii (câştig de imagine, de exemplu). Nu. Este suficient să-mi spuneţi că sunteţi de acord cu aderarea la ipotetica viitoare şcoală de gândire/alt fel de manifestare culturală, iar eu voi face modificările de rigoare în ceea ce priveşte forma integrală a site-ului de faţă. De maniera în care să nu fiu eu privilegiat, în sensul că, să zicem: publicările mele ar avea o localizare pe site, alta, mai favorabilă, decât ale dvs. (de exemplu). Am în vizor posibilitatea de a face din site-ul de faţă, un site puţin divers de condiţiile generale existente la celelalte, cu singura diferenţă că va lipsi o anume comandă automată, pe care utilizatorul va fi nevoit să o execute manual. Restul de amănunte vi le voi da ulterior, dacă veţi fi de acord cu propunerea de a vă alătura mie.
    Pentru mine nimic nu e bătut în cuie, prin urmare: schimbările nu mă sperie. Însăşi titlul site-ului îl putem schimba, dacă vor apare idei mai intersante. Sunt lucruri ce rămân de dezbătut. Pe de altă parte, veţi înţelege faptul că o grupare chiar şi numai ipotetică, dar o grupare aşa cum o gândesc eu, şi e destul de limpede, sper, ce-ar însemna expresia „o grupare aşa cum o gândesc eu”, aceasta, aşadar, are nevoie de un pivot, de un sistem de referinţă. Iar eu, cu toată modestia, mă simt în stare să fiu acel pivot, acel sistem de referinţă. Şi m-ar încânta situaţia în care viitorul m-ar conduce la a vedea că mi s-au aliat şi alte persoane apte să ne fie pivot, sistem de referinţă.
    Nu cred în aşazisa socializare, nici nu mi-aş dori aici doar un simplu loc în care se depozitează tot felul de mărunţişuri. Ci sunt adeptul postărilor cât mai puţine, ca, în schimb, să existe comentarii multe. Comentarii, însă, nu de tipul deja consacrat. Ci ar fi de dorit să se creeze chiar adevărate opere, şi la capitolul comentarii. Eu, să ştiţi, tocmai în funcţie de comentariile cuiva, evaluez importanţa unuia ce pretinde că mai şi gândeşte. Că a face un text pentru al posta, e una. A participa la o discuţie pe marginea datului oarecare, e cu totul o chestie mult mai complexă. Şi taman complexitatea aceasta cred eu că ar fi lucrul care să intereseze, lucrul apt să ne dea o identitate distinctă şi/sau (de ce, nu?) o identitate valoroasă.
    Rămâne să-mi răspundeţi, pentru a începe să fac ceea ce trebuie să fac. Dacă răspunsul va fi afirmativ, va trebui să-mi daţi o adresă mail unde să vă trimit invitaţia de intrare pe site (în situaţia în care aveţi una diversă de aceea pe care aţi dat-o în primul dvs. comentariu). Şi, desigur, independenţa o aveţi garantată, cum, de asemenea, şi severitatea mea despre care cred că nu-mi veţi mai cere alte detalii (eu gândind că o cunoaşteţi deja). Însă mi-aş dori să aveţi încredere în cinstea care mă animă, şi capacitatea de a distinge destul de bine între dreptate, şi nedreptate.
    Dacă vă este mai la îndemână să-mi vorbiţi cu tu, sunteţi liberă să o faceţi. Dar mi-aş dori foarte mult să folosiţi diacritice, să daţi mai multă importanţă semnelor de punctuaţie şi restului de lucruri care nu sunt zorzoane ale unui text, ci sunt pur şi simplu reguli prin care scrisul devine mai bine înţeles de către cititor. Asta cu referire şi la comentarii. Eu am în idee să fac lucruri care să rămână. Comentariile interesante, de exemplu, le-aş aduna în volum pentru a fi publicate, apoi, în format PDF (cum şi textele interesante, dealtfel).


  7. … eu preferam un da sau un nu, la comentariul de mai înainte. Şi-aş mai prefera să încetaţi cu declaraţiile gâdilitoare. Să vă spun o chestie. Nu-mi plac. Mie-mi plac războaiele. De giugiuleli, să ştiţi că are cine să o facă. În viaţa-mi privată.
    Aştept răspunsul ca să ştiu dacă să mă pun pe treabă sau nu. Dacă mă admiraţi cu adevărat, eu cred că este normal să o demonstraţi prin fapte. Adică prin lucruri care să-mi stârnească mie admiraţia. Ori vă este frică de a intra într-un dans pe care nu-l stăpâniţi cum trebuie? Părerea mea este că nu aveţi de ce să vă fie frică. Nimeni nu ia capul nimănui…

  8. Da, pentru comentariul de dinainte.
    Mie nu-mi plac războaiele, considerându-le ca pornind dintr-o împietrire a inimii.
    Admirația mea depășește granița unor banale giugiuleli, cum le numiți d-voastră, și voi păstra această formulă de adresare către cei pe care eu chiar îi prețuiesc cu adevărat, d-voastră îngăduindu-mi aceasta si devenind părtaș la actul iertării. Iertată-mi fie admirația, dacă nu o preferați ca venind din partea mea.
    Nu aș ști ce trebuie să demonstrez și aș prefera să nu fiu nevoită să demonstrez ceva vreodată. Nu îmi este frică, însă un astfel de act de curaj dezvăluit nu slujeste la nimic. Recunosc ca nu știu care sunt pașii unui astfel de dans de care ați amintit, care sunt regulile, și ce anume ar trebui să fac eu. Nu stăpânesc nimic din cele ce ar trebui să însemne jocul dansului. Accept însă noul, cu deschidere totală și sinceră.
    Mulțumesc.

  9. Diana Rusu„All eyes on Berlin“. Nevoia de lideri puternici

    Alexa Alexandru
    Mai corect : all eyes are on Berlin.

    Diana Rusu
    Este o expresie- după cum stiti limba engleza este foarte dinamica. Provine de la All eyes on me, o celebra melodie a si mai celebrului rapper american tupac. In acest moment, analistii folosesc expresia intocmai cum am prezentat-o eu – all eyes on berlin. Deci nu este o greseala gramaticala. Desigur, observati si dvs. cat de permisiva si bogata este limba engleza in sec. 21. cele bune diana

    Alexa Alexandru
    E corecta si expresia. Artistica, muzicala, slang, daca parafrazam pe cineva. In nici un caz, nu este o greseala gramaticala. Felicitari, in orice caz, pt continutul articolului si profesionalism

    Diana Rusu
    Va multumesc!

    GD Toma
    … stimată doamnă Alexa (sau domnule că există şi bărbaţi cu numele Alexa) vă felicit că ştiţi limba engleză. Vorbit, scris, gramatical, stilistic etc. Să ne mai informaţi şi despre alte lucruri pe care le ştiţi. Eu, sincer să vă spun, sunt un tip tare curios. Dacă nu vă e cu supărare, vă dau o adresa mail unde să-mi trimiteţi ştirile despre lucrurile pe care le ştiţi, despre lucrurile care urmează să le ştiţi… (Cu mulţumiri anticipate!) Aştept să-mi confirmaţi că vă pot da adresa aceea.

    Alexa Alexandru
    Confirm
    Ca o remarca, Alexa Alexandru nu e numele meu. E ceva ce mi-a venit pe moment in minte cand am semnat pt prima data in Adevarul. Sunt de gen masculin. Ii respect si ii accept pe toti ce vor sa comunicam. Itradevar, vorbes limba engleza, dar nu perfect. Alte lucruri pe care le stiu? Prea putine ca sa ma laud cu ele.

    GD Toma
    ultimautopie@yahoo.com

    Alexa Alexandru Da alexandra neagu A ultimautopie@yahoo.com
    In ce limba sa trimit stirile pe care le stiu?

    GD Toma
    … stimate domnule Alexandru, dacă (acesta este numele dvs. real)
    la discuţia pe care o aveam cu acel calu, dvs. v-aţi băgat nasul unde nu vă fierbea oala, iar eu v-am răspuns – glumeam, de fapt; la comentariul dvs. de la postarea acelei doamne, eu am prins din zbor ocazia de a face o glumă. Doar atât, şi nimic mai mult. Nu ştiu cine sunteţi, nici nu mă interesează să ştiu. Dar mă întristează ideea că dvs. sau alţii de la diverse postări sau comentarii, aţi rămas cu vreun sentiment de ranchiună. Când – mă repet – eu nu fac decât să glumesc (acolo unde este cazul). Dacă sunteţi tânăr, ascultaţi ce vă spune un om bătrân şi trecut mult prin viaţă, anume: nu vă supăraţi pe acela care glumeşte, chiar dacă e mai mult maliţiozitate. Supăraţi-vă pe acela care vă laudă, vă flatează… Căci, dacă primul loveşte din faţă, cel de-al doilea atacă din spate exact atunci când nu te aştepţi. Astfel că, în timp ce acela care loveşte din faţă, îţi mai lasă posibilitatea de a te apăra, acela care loveşte din spate va învinge mereu.
    Nu am chef de discuţii cu dvs. Sau, dacă ar fi să am, aş discuta cu dvs., dar ceva interesant, nu vorbe goale. Şi asta în mod public.
    Salutările mele, gdtoma.

... spune, dacă ai ceva interesant de spus! Dacă nu, nu. Cred că ştii proverbul: "Dacă tăceai, filosof rămâneai"...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s